WEBLOG NATION

chiar dacă pentru unii ar suna urât în timpanu’ minţii lor, Weblog Nation există.
poate nu-i formată încă, dar există.
din motive multiple, mă mut la “casa” veche.
contrasens.weblog.ro
pentru că acolo mă simt bine. şi din alte motive, da!…
see ya there!

încotro-ul meu…

mă trezesc din ce în ce mai greu… probabil din cauza excesului de nicotină… sau din cauza nopţilor pierdute încercând să dau de cap câtorva scripturi… din cţnd în când mai arunc câte un ochi pe weblog.ro. da, îmi lipseşte. şi da, îmi va lipsi şi cobra cea bătrână şi celilalţi oameni cu care interacţionam din când în când.

nu pot spune nimic de rău despre weblog. m-am simţit teribil de bine acolo. micile bug-uri nu mă deranjau, chiar deloc, pentru că nu eram un utilizator care să folosească toate opţiunile. mă apucasem să promovez weblog-ul. iar ei s-au apucat să-l promoveze pe unul ca Subiectiv.
ho, că omu’ ăsta îmi era simpatic. îmi plăcea cum scria. îmi părea obiectiv. l-am abordat o dată pe vremea când lucra la un post de “radio şomer”, după cum văd că zice… mă interesa să-i propun o colaborare pe timpul verii, dar am renunţat. pentru că am realizat că imaginile nu se suprapun. că-şi dă cu părerea despre bloguri, nu mă deranjează, cât mă deranjează reacţia bloggerilor. nominalizarea lor este echivalentul Oscarului? no shit! cred că weblog ar fi trebuit să-şi aleagă un weblogger să facă astă treabă. şi se pare că nu-i numai părerea mea. acum, că tot m-am apucat să vorbesc despre Subiectiv, pot spune că-mi place cum scrie. îmi plac însemnările din şi despre cotidian. citeam zilele astea o însemnare despre întâmplarea cu tânărul student la jurnalism ce căuta un fast-food unde urma să se angajeze. nu-i dădea nici o şansă acestui tânăr. şi poate că motivele expuse de el erau logice. dar, mă întreb ce fel de jurnalism practică Subiectiv şi mai ales unde? oh, dar ce fac eu aici? asta nu e treaba mea, e treaba lui…

bun… care-i ideea?
ideea e că ficiorul lucrează la noul serviciu blogging pe care vrem să-l implementăm.
pentru că ne dorim altceva decât avem acum la îndemână. pentru că dacă e să vorbim despre blogosferă, eu n-o văd doar ca pe o adunătură de bloguri pline cu însemnări. mă interesează oamenii din spatele însemnărilor. oameni care pot face lucruri să se întâmple, mai mult decât a posta o însemnare.

da, din blogging se pot face bani…
da, nu ne vindem sufletul, am mai auzit asta. însă dacă ajungi să combini utilul cu plăcutul nu cred că-i ceva în neregulă. dar pentru asta am nevoie de platforma respectivă. din acest motiv contez pe dibăcia ficiorului de a scoate ceva util.
asta presupune know-how… aşa că mi-am petrecut ceva vreme studiind “problema”. pentru că apelând la făcătorii de bani din blogosferă am avut o mică, dar neplăcută, surpriză. cum? simplu… citeam un articol în presă despre Bobby Voicu, l-am contactat, i-am făcut o propunere, mi-a cerut 50% din ce urma să iasă din astă treabă, doar pentru a mă îndruma un pic la început. mi s-a părut exagerat de mult, ulterior i s-a părut şi lui… dar, rezultat, zero! eram dispus să-i ofer 25% pe viaţă, aşa mi se părea corect. am renunţat, aşa că voi începe încet-încet… nu există nici o morală în astă întâmplare, doar că mi-a trecut la a apela la consacraţii blogosferei.

ce urmează?
dezvoltarea unui post de radio exclusiv online, altul decât cel din FM.
asta pentru că n-am priceput de ce Radio Lynx nu reuşeşte să cointereseze firme pentru publicitate.
normal că mi-ar fi convenit să lucrez pe o platformă deja existentă, dar am refuzat propunerea de genul: noi îţi dăm spaţiul pentru o emisiune săptămânală de 2-3 ore, tu faci emisiunea, vii cu sponsorii, iar la final îţi dăm 20% din ce aduci.
nu mi s-a părut corect, aşa că mai bine ne batem noi capul până la capăt şi luăm noi banii.

vorbesc cam mult despre bani, nu? aşa o fi, deşi nu acesta-i scopul…
domeniul e deja cumpărat, hostingul se ia astăzi, la platformă se lucrează încă. nu va dura mult…

până atunci însă, va trebui să mă ocup de noul radio din FM. adică acelşi, dar pe o stradă mai mare şi frumos asfaltată…

Ahmet Ertegun

Ahmet Ertegun. Poate ca acest nume nu spune nimanui nimic. Eu l-am descoperit în filmul “Ray”. Da, filmul despre viata lui Ray Charles. Ertegun este omul care a avut grija ca Ray sa devina Ray. Ray Charles.

Daca ma uit cât de mult s-a schimbat întreaga industrie a spectacolului, da, showbiz-ul, în timpul vietii sale, tind sa cred ca un rol important l-a avut si Ertegun.

A început o afacere. O casa de discuri. Atlantic Records. Numele e cunoscut, nu? Asta se înttmpla în 1947, pe vremea când tânarul Ertegun împrumuta 10.000$ de la o familie de stomatologi.

În acele timpuri showbiz-ul, industria muzicala nu era ceea ce a devenit ulterior. Douzeci de ani mai târiziu îsi vindea casa de discuri celor de la Warner Bros – Seven Arts pentru 17 milioane $.

În 1970 îl ajuta pe David Geffen sa-si finanteze prima sa casa de discuri, Asylum, “la fel cum le-a dat sansa multor antreprenori independenti de a-si începe propria afacere” (Geffen dixit).

“Putini oameni din industria muzicala au avut un impact mai mare ca Ahmet si nimeni n-a iubit muzica americana mai mult decât el”. Tot de la David Geffen citire. Actualmente mogul în industrie.

A fost cel care a pus bazele “Rock And Roll Hall Of Fame” si a Muzeului Rock And Roll. În 1987 avea sa intre si el în acest Hall Of Fame, datorita carierei impresionante si a realizarilor sale.

Da, a avut si momente neinspirate. A refuzat sa semneze cu Beatles si Elvis. Dar i-a avut pe altii… Ray Charles, John Coltrane, Ben E. King, Sonny & Cher, Aretha Franklin, Otis Redding, Ella Fitzgerald, Miles Davis, Cream, Bee Gees, Roberta Flack, Blues Brothers, 2Pac, Aaliyah, James Blunt, Snoop Doggy Dogg, Pet Shop Boys, Craig David, The Rolling Stones, Led Zeppelin, Eric Clapton, Bette Midler, Phil Collins, Genesis, Tori Amos…
doar câteva nume care au trecut prin “mâna” lui.

A refuzat sa se comporte ca actualii moguli ai industriei. A ramas “la locul lui”. Amabil, modest, dar iubitor de muzica.

Ioana Maria Banu, sau Mica, i-a devenit sotie. Pe 6 aprilie 1961. De atunci au ramas împreuna…

29 octombrie 2006. Teatrul Beacon din Manhattan. Rolling Stone se pregateste de concertul aniversar al celor 60 de ani ai ex-presedintelui american Bill Clinton. Ahmet Ertegun cade în backstage din cauza unei afectiuni cerebrale. De atunci a ramas în coma.
A decedat pe 14 decembrie. La vârsta de 83 de ani.
Ahmet Ertegun. Acel nume care multora nu spune mare lucru.
Dar un nume despre care se va vorbi mereu…

Domiciliu temporar…

Am renunţat la weblog.ro, chiar dacă multă vreme mi-a fost gazdă primitoare.
Poate că-s prea pretenţios, poate că ale mele aşteptări sunt întotdeauna prea mari. Aici poate e “buba”, însă mai puţin contează acum.
Cert este că mi-am mutat domiciliu, chiar şi temporar, pentru c-am ajuns la concluzia că nu pot sta fără să scriu într-un blog.
Nu, nu mă întreba de ce am acest “viciu”, pentru că nu întotdeauna am la îndemână vreo explicaţie logică.

Aşa că până va fi gata pub-ul blogurilor unde voi încerca să dezvolt o comunitate de oameni care să pună pe picioare ceva, acesta-mi va fi domiciliul temporar.